carnețél sn [At: DA / Pl: ~e / E: carnet + -el] 1-2 (Șhp) Carnet (1) (mic).

CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el.

CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet. – Carnet + suf. -el.

CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet (1). Mîini harnice notau în carnețele... Și cifrele notate... Oțel erau și fapte grăitoare. TULBURE, în POEZ. N. 445.

CARNEȚÉL, carnețele, s. n. Diminutiv al lui carnet.

carnețél s. n., pl. carnețéle

carnețél s. n., pl. carnețéle