capábil, ~ă a [At: HAMANGIU, C. C. 191 / Pl: ~i,/ E: fr capable, lat capabilis] (Urmat de determinări introduse prin „de”, „să”) 1 Care este în stare de a face ceva Si: apt. 2 Înzestrat.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. Înzestrat, valoros, destoinic. Un om capabil. ♦ (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau de propoziții cu predicatul la modul conjunctiv) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvîrși ceva; care posedă însușirile cerute pentru a săvîrși ceva, apt pentru ceva. Am vrut să-i arăt de cită bunătate și jertfă de sine e capabil țăranul acesta. VLAHUȚĂ, O. A. 64. Artiștii... au probat că, bine conduși, sînt capabili de a sui răpide treptele artei dramatice. ALECSANDRI, T. II 54.

CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Fr. capable (lat. lit. capabilis).

capábil adj. m., pl. capábili; f. capábilă, pl. capábile

capábil adj. m., pl. capábili; f. sg. capábilă, pl. capábile

CAPÁBIL adj. 1. v. competent. 2. v. avizat. 3. v. apt.

Capabil ≠ inapt, incapabil, neapt, necapabil, nepriceput

CAPÁBIL, -Ă adj. Înzestrat; destoinic; valoros. ♦ Apt, potrivit, în stare de a face ceva. [Cf. fr. capable].

CAPÁBIL, -Ă adj. 1. înzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, în stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civilă. (< fr. capable, lat. capabilis)

CAPÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) (urmat de determinări introduse prin prepoziția de) Care este în stare a săvârși ceva; apt. ~ de acțiune. 2) Care posedă calități deosebite; dotat cu calitățile necesare. /<fr. capable, lat. capabilis

capabil a. 1. care are dispozițiuni: capabil de a reuși; 2. vrednic, inteligent: om capabil; 3. Jur. care posedă capacitate: capabil de a testa.

capábil, -ă adj. (fr. capable, mlat. capabilis, d. capax. V. încap). Care poate cuprinde, în care încape. Fig. Care poate face un lucru: corabie capabilă de o lungă călătorie, om capabil să-l ajute, să-l ucidă pe altu, capabil de crimă. Inteligent, abil: om capabil. Jur. Căruĭa-ĭ permite legea: minoriĭ nu-s capabili să testeze (saŭ de a testa).

CAPABIL adj. 1. bun, competent, destoinic, dotat, experimentat, încercat, înzestrat, pregătit, priceput, valoros, versat, vrednic, (rar) preparat, (înv. și pop.) harnic, (pop.) cercat, (înv.) ispitit, mîndru, practic, practicos, practisit, putincios. (Un inginer ~.) 2. avizat, competent, informat, pregătit, (fig.) tare. (E un om ~ în această problemă.) 3. apt, bun, convenabil, potrivit, susceptibil. (~ pentru un anumit scop.)