cantoná vir [At: CONTEMP., Seria II, 1949, nr. 162, 6 / 5 / Pzi: ~ néz / E: fr cantonner] 1 A se instala, pentru un timp oarecare, într-un cantonament (2). 2 A rămâne pe loc. 3 (Fig) A se limita.

canțónă sf [At: DEX2 / Pl: ~ne / E: it canzone] 1 Poezie lirică italiană medievală de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2 Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesă instrumentală.

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. și refl. 1. A (se) instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.

CANȚONĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, care a pregătit apariția fugii1. – Din it. canzone.

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. 1. A se instala pentru un timp oarecare într-un cantonament. 2. A rămâne pe loc. 3. Refl. (Fig.) A se limita. – Din fr. cantonner.

CANȚÓNĂ, canțone, s. f. 1. Poezie lirică italiană medievală, de origine provensală, consacrată iubirii cavalerești. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular, care, cu timpul, a devenit o piesă instrumentală. – Din it. canzone.

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. (Despre: trupele în trecere printr-o localitate) A se opri și a se instala pentru un timp oarecare în casele locuitorilor. – Trupele au cantonat în sat.

CANTONÁ, cantonez, vb. I. Intranz. (Despre unități militare în trecere) A se opri și a se instala pentru un timp oarecare în casele locuitorilor. – Fr. cantonner.

cantoná (a ~) vb., ind. prez. 3 cantoneáză

canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne

cantoná vb., ind. prez. 1 sg. cantonéz, 3 sg. și pl. cantoneáză

canțónă s. f., g.-d. art. canțónei; pl. canțóne

CANTONÁ vb. (MIL.) (înv.) a tăbărî. (Trupele au ~ într-o comună.)

CANTONÁ vb. I. intr., tr. (Despre trupe) A (se) instala vremelnic în casele locuitorilor. [< fr. cantonner].

CANȚÓNĂ s.f. 1. Poezie lirică medievală, divizată în mai multe strofe, care, la primii poeți (Dante, Petrarca), păstrează aceeași ordine a rimelor și a versurilor ca în prima strofă. 2. Cântec pe mai multe voci din epoca Renașterii, apropiat de cântecul popular. [< it. canzone].

CANTONÁ vb. I. intr., tr. (despre trupe) a (se) instala vremelnic într-un cantonament. II. refl. (fig.) a se stabili, a se limita (rigid, mecanic). (< fr. cantonner)

CANȚÓNĂ s. f. 1. poezie lirică medievală cu tematică erotică, divizată în mai multe strofe. 2. cântec italian pe mai multe voci din epoca Renașterii, transcris apoi pentru instrumente spre a deveni o formă polifonică strofică. (< it. canzone)

A CANTONÁ ~éz 1. intranz. (despre militari) A se stabili într-un cantonament. 2. tranz. (militari) A instala temporar într-o localitate; a caza; a încartirui. /<fr. cantonner

CANȚÓNĂ ~e f. înv. 1) (în evul mediu și în epoca Renașterii) Poezie lirică consacrată iubirii cavalerești. 2) (în epoca Renașterii) Melodie pe mai multe voci, asemănătoare cântecului popular italian. /<it. canzone

cantonà v. 1. a distribui trupe în mai multe sate; 2. fig. a separa în pozițiuni izolate; 3. a se retrage într’un canton spre siguranță, a se izola.

*cantonéz v. tr. (fr. cantonner; it. accantonare). Așez în cantonamente. V. intr. Mă așez (poposesc) în cantonamente. V. bivuachez, tăbărăsc.

CANTONA vb. (MIL.) (înv.) a tăbărî. (Trupele au ~ într-o comună.)

CANȚONĂ (< it.) s. f. 1. Specie a poeziei lirice medievale, de origine provensală, cultivată de trubadurii care cîntau dragostea cavalerilor. Compusă din (3-) 5 sau 7 strofe, ultima mai scurtă, cu un număr nedeterminat de versuri (între 7 și 20) fiecare reluînd primul vers și păstrînd aceeași schemă ritmică. A cunoscut o mare înflorire în sec. 13, datorită poeților Școlii Siciliene și apoi prin Dante, Petrarca și Boccaccio. 2. Cîntec pe mai multe voci în epoca Renașterii, apropiat de cîntecul popular, care cu timpul a devenit o piesă instrumentală de tip polifonic imitativ, pregătind apariția fugii.