canapelúță sf [At: NEGRUZZI, S. I, 62 / Pl: ~țe / E: canapea + -eluță] 1-2 (Șhp) Canapea (mică).

CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță.

CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. – Canapea + suf. -eluță.

CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea. Aud un grozav hărcăit pe canapeluța unde el dormea. NEGRUZZI. S. I 62.

CANAPELÚȚĂ, canapeluțe, s. f. Diminutiv al lui canapea.

canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe

canapelúță s. f., g.-d. art. canapelúței; pl. canapelúțe