bărbățél sm [At: CREANGĂ, P. 7 / Pl: ~ei / E: bărbat + -el] 1-2 (Șhp) Bărbat (3).

BĂRBĂȚÉL, bărbăței, s. m. Diminutiv al lui bărbat (I 2). – Bărbat + suf. -el.

BĂRBĂȚÉL, bărbăței, s. m. Diminutiv al lui bărbat (I, 2). – Bărbat + suf. -el.

BĂRBĂȚÉL, bărbăței, s. m. Diminutiv al lui bărbat (2). Tînăra nevastă, văzîndu-și bărbățelul, mai uită din cele năcazuri. CREANGĂ, P. 7.

BĂRBĂȚÉL, bărbăței, s. m. Diminutiv al lui bărbat1 (2).

bărbățél s. m., pl. bărbățéi, art. bărbățéii

bărbățél s. m., pl. bărbățéi, art. bărbățéii

BĂRBĂȚÉL s. soțior, (reg.) soțuluc, (Maram.) soțuc.

bărbățel m. 1. (desmierdător și ironic) bărbat; 2. partea bărbătească la animale.

bărbățél m. pl. eĭ. Dim. d. bărbat.

BĂRBĂȚEL s. soțior, (reg.) soțuluc, (Maram.) soțuc.