bărbát, ~ă [At: COD. VOR. 38/1 / Pl: ~ați / E: ml barbatus, -a, -um „cu barbă”, „bărbos”] 1 sm Persoană matură de sex masculin. 2 sm Persoană de sex masculin (indiferent de vârstă). 3 sm Soț. 4 a Curajos. 5 a Energic.

BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT, -Ă, bărbați, -te, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea. 2. Soț. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT1, bărbați, s. m. 1. (În opoziție cu copil și cu femeie) Persoană adultă de sex masculin. Cel puțin să avem un bărbat cu noi. DUMITRIU, B. F. 53. Te-aî întors bărbat; aud c-ai învățat multe. DAVIDOGLU, M. 8. Fratele mamei era un bărbat mare și spătos. SADOVEANU, N. F. 12. Treceau bărbați, treceau femei Și uruiau trăsuri pe stradă. COȘBUC, P. I 102. ◊ Fig. Om în toată firea, plin de curaj, de hotărîre bărbătească. De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu n-am alt sprijin și am nevoie de brațul tău. SADOVEANU, B. 68. Fii o dată bărbat și nu-ți face voie rea! CREANGĂ, P. 212. 2. Om căsătorit (în raport cu soția lui); soț. [Mamei] i-a murit de mult bărbatul și nu mă are decît pe mine. SADOVEANU, N. F. 55. O femeie amărîtă îi opri... să le povestească cum bărbatul ei a fost omorît. REBREANU, R. I 102. Dar ce folos dacă nu pot găsi un bărbat Marghioliței. ALECSANDRI, T. I 34.

BĂRBÁT2, -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, inimos, voinic. El e om bărbat, N-o să-și prindă doară mintea c-o femeie. COȘBUC, P. I 247. Zoe, Zoe, fii bărbată... – Nu mai pot, nu mai pot! CARAGIALE, O. I 169. Are oi mai multe, Mîndre și cornute, Și cai învățați Și cîni mai bărbați. ALECSANDRI, P. P. 1. ◊ (Substantivat, f.; popular, despre o femeie) Asta-i mîndra mîndruleană, Țesătoarea pînzelor, Bărbata bărbatelor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 423.

BĂRBÁT1, bărbați, s. m. 1. Persoană adultă de sex masculin. ♦ Om în toată firea, plin de bărbăție. 2. Soț. – Lat. barbatus.

BĂRBÁT2, -Ă, bărbați, -te, adj. Curajos, voinic. – Lat. barbatus.

bărbát1 (înv.) adj. m., pl. bărbáți; f. bărbátă, pl. bărbáte

bărbát2 s. m., pl. bărbáți

bărbát s. m., adj. m., pl. bărbáți; f. sg. bărbátă, pl. bărbáte

BĂRBÁT adj. v. brav, curajos, cutezător, dârz, inimos, îndrăzneț, neînfricat, semeț, viteaz.

BĂRBÁT s. 1. om. (Femei și ~ți.) 2. v. soț.

bărbát (bărbáți), s. m. – 1. Om adult. – 2. Persoană de sex masculin. – 3. Om însurat, bărbat, soț. 4. (Adj.) Energic, curajos, viguros. – Mr., megl. bărbat, istr. bărbǫt. Lat. barbatus (Pușcariu 183; REW 946; Candrea-Dens., 134; Densusianu, GS, II, 314; DAR), cuvînt păstrat în limbile romanice (it. barbato, prov. barbat, sp., port. barbado), dar cu sensul etimologic de „om cu barbă”. Totuși, sensul de „vir” figurează încă în glose latine și este atestat și în ngr. βαρβάτος › alb. varvát (unii consideră, nejustificat, că ngr. provine din rom.). Pentru barbatus „soț, bărbat”, cf. Graur, Rom., LVI, 105. Cf. de asemenea lat. med. barbanus „unchi” (Du Cange; Castro, Glos., 175), de unde gris. barbane, tarent. barbano „unchi”. Expresia deal bărbat, rar folosită cu sensul de „coastă abruptă, pantă” este derivată de Giuglea, Dacor., V, 538-42, din lat. vervactum (› sp. barbecho; cf. REW 9264, cu rezerve). Pare a fi mai curînd vorba de un cuvînt înrudit cu sp. bravo, bravío, a cărui derivare din barbarus nu pare a fi general acceptată. Der. bărbățel, s. m. (soțior); bărbătesc, adj. (caracteristic bărbaților, de bărbat); bărbătește, adv. (ca bărbații); bărbăție, s. f. (maturitate, vigoare, curaj, virilitate); bărbățime, s. f. (oamenii adulți, bărbații); bărbătos, adj. (viril, viguros); bărbătuș, s. m. (mascul al animalelor, în general; cui de lemn, care pune piedică sulului la războiul de țesut); îmbărbăta, vb. (a încuraja, a reconforta). – Din rom. provine mag. borbáth „activ” (Candrea, Elemente, 407).

BĂRBÁT1 ~tă (~ți, ~te) rar 1) Care este înzestrat cu forță fizică și curaj. 2) rar Care muncește mult și cu folos; harnic; laborios; vrednic. /<lat. barbatus

BĂRBÁT2 ~ți m. 1) Persoană adultă de sex masculin. 2) Persoană plină de energie și de fermitate; om în toată firea. * ~ de stat persoană marcantă, aflată într-un post de conducere important. 3) Persoană de sex masculin căsătorită, considerată în raport cu femeia ce i-a devenit soție; soț. /<lat. barbatus

bărbat m. 1. persoană de sex masculin (în opozițiune cu femeie); 2. bărbat unit cu o femeie prin căsătorie. [Lat. BARBATUS, lit. om cu barbă]. ║ a. 1. harnic, sârguitor; 2. curagios, energic.

Bărbat m. fratele lui Litovoiu, voievod român al Olteniei, prins de Unguri, se rescumpără plătind un tribut și recunoscând suveranitatea Ungariei (1272-1290).

bărbát m. (lat. barbatus, cu barbă; it. barbato, sp. pg. barbado. D. rom. vine ngr. varvátos, iar din ngr. vine alb. varvát, animal necastrat). Persoană masculină, în opoz. cu femeĭe: Dumnezeŭ l-a creat pe bărbat și pe femeĭe. Soț, bărbat unit cu o femeĭe pin căsătorie. Mascul (la animale). Adj. Viteaz, curajos: cîne bărbat, femeĭe bărbată.

bărbat adj. v. BRAV. CURAJOS. CUTEZĂTOR. DÎRZ. INIMOS. ÎNDRĂZNEȚ. NEÎNFRICAT. SEMEȚ. VITEAZ.

BĂRBAT s. 1. om. (Femei și ~i.) 2. soț, (pop.) domn, om, roman, (înv. și reg.) mărit, soție, (reg.) gospodar, mireaz, (înv.) casnic, căsar, căsaș, căsător, (eufemistic) dînsul (art.). (Dînsul e ~ meu.)

bărbát-cavalér s. m. Bărbat cu atitudine cavalerească ◊ „Nefiind suficiente bărci de salvare pentru cei 2200 de pasageri de pe navă, peste 1000 de bărbați au consimțit să-și sacrifice viața lăsând să plece femeile și copiii. În 1931, o asociație a femeilor de pe «Titanic» a organizat ridicarea la New York a unei statui în memoria «bărbaților-cavaleri» de pe navă. Statuia s-a pierdut însă [...] și a fost regăsită în 1978 de actualul președinte al societății bărbaților «titaniști».” R.l. 3 V 85 p. 6; v. și 10 V 85 p. 1 //din bărbat + cavaler//

BĂRBAT, Virgil I. (1879-1931, n. sat Rasa, jud. Călărași), sociolog român. Prof. univ. la Cluj. Unul dintre inițiatorii planului de culturalizare a Transilvaniei, denumit „Extensiunea universitară”. Preocupat îndeosebi de sociologia culturii („Dinamism cultural”, „Premisele umane ale culturii moderne”). A înființat și condus „Revista de sociologie”.

BĂRBAT (sec. 13), voievod român. Frate cu Litovoi. Înfrînt și luat prizonier de oastea regelui ungur (c. 1277), s-a răscumpărat în schimbul unei importante sume de bani.

BĂRBAT, Alexandru (n. 1905, Ucea, jud. Brașov), statistician și sociolog român. Prof. univ. la Iași. Cercetări economice și sociologice zonale („Dezvoltarea și structura economică a Țării Oltului”).

BĂRBAT subst. folosit ca prenume din vechime. 1. Bărbat Vvd, fratele lui Litovoi, 1279; Barbat, vlah, sec. al XI-lea (Mori 6); Barbatus Paul, în doc. latin din 1290 (Drăg); alte ex. (ib. p. 177 nr. 1); Bărbat, ard., 1680 (Paș). 2. Bărbatea (Ard; Paș); Bărbătea, munt., 1636 (BCI V 189); Bărbăt/escu (R Gr; Hur; Ard); -ești, -eni ss. 3. Bărbăteiu (16 B I 72, V 20; 17 B I 428; Glos; Paș; AO X 130); Bărbăteaiu pren. (Pom; P11 fo 26vo); Bărbatiĭu (17 B II 210).

a fi bărbat expr. (deț.) a rezista la bătaie.

BĂRBAT AFEMEIAT expr. băbălău, berbant, căutător de perle, corditor, crai, curvar, donjuan, fustangiu, futangiu, scoicar, târfoman.

BĂRBAT ÎNALT băbălău, cal, girafă, Godzila, haldău, măgăoaie, plăvan.

BĂRBAT VIRIL călăraș, mascul feroce, pulărău, taur comunal, tivitor.