Dicționare ale limbii române

9 definiții pentru bălănuț

bălănúț, ~ă [At: MARIAN, INS. 309 / Pl: ~i, ~e / E: bălan + -uț] (Rar; șhp) 1-2 a (Cam) bălan (1). 3-4 a (Cam) bălan (4). 5-6 smf, a (Animal) cu blana albă și de statură mică.
BĂLĂNUȚ, -Ă, bălănuți, -e, adj. (Rar) Bălăior. – Bălan + suf. -uț.
BĂLĂNÚȚ, -Ă, bălănuți, -e, adj. Bălăior. – Bălan + suf. -uț.
BĂLĂNÚȚ, -Ă, bălănuți,-e, adj. (Regional) Bălăior. Era subțirel, bălănuț, cu ochi albaștri, ș-avea chipul rotund și alb ca o fată. V. ROM. noiembrie 1953, 131.
BĂLĂNÚȚ, -Ă, bălănuți, -e, adj. (Reg.) Bălăior. – Din bălan + suf. -uț.
bălănúț (rar) adj. m., pl. bălănúți; f. bălănúță, pl. bălănúțe
bălănúț adj. m., pl. bălănúți; f. sg. bălănúță, pl. bălănúțe
BĂLĂNÚȚ adj. bălăiel, bălăior, bălănel, (rar) bălăuc. (Copil ~.)
BĂLĂNUȚ adj. bălaiel, bălăior, bălănel, (rar) bălăuc. (Copil ~.)

Bălănuț dex online | sinonim

Bălănuț definitie

Intrare: bălănuț
bălănuț adjectiv