8 definiții pentru bântuitor
bântuitor, ~oare smf a [At: BIBLIA (1688), ap. HEM 3215 / P: ~tu-i- / Pl: ~i, ~oare / E: bântui + -tor] 1-2 (Persoană) care bântuie (1). BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare,
adj. Care bântuie. [
Pr.: -tu-i-] –
Bântui +
suf. -tor.
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare,
adj. Care bântuie. [
Pr.: -tu-i-] –
Bântui +
suf. -tor.
BÎNTUITÓR, -OÁRE, bîntuitori, -oare,
adj. Care bîntuie. – Pronunțat: -tu-i-.
BÂNTUITÓR, -OÁRE, bântuitori, -oare,
adj. Care bântuie. – Din
bântui +
suf. -(i)tor.
bântuitór (-tu-i-)
adj. m.,
pl. bântuitóri;
f. sg. și
pl. bântuitoáre
bântuitór adj. m., pl. bântuitóri; f. sg. și pl. bântuitoáre bântuitor m. cel ce bântue sau vatămă moralicește.
Bântuitor dex online | sinonim
Bântuitor definitie