bâhâi vt [At: PAȘCA, GL. / Pzi: bấhâi și -esc / E: nct] (Reg) A vântura (semințele).

bîhîĭ a -í v. intr. (imit. ca și buh). Munt. îs foarte plin, foiesc, gem: bîhîĭe curtea de oamenĭ, marfă de care bîhîĭa coprinsu (Cl. 1910, 6, 659).