BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanța tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături,
cf. boc, cioc1, hâc, tâc, tic1, toc1. Intenția imitativă reproduce trei posibilitați ale zgomotului:
1. O singură lovitură, bâc.
2. Ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc.
3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenții secundare, de opoziție față de mișcare și de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca
bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. –
Var. bîca,
interj. (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură,
cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. –
Der. bîcîi,
vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială,
s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc,
interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi,
vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială,
s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bîldîbîc,
interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu).
Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hîc, hîltîc și huștiuluc; la sîc, șoltîc și șobîltîc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influență a
mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bîltîc o contaminare cu baltă.