bâc1 sm [At: DELAVRANCEA, S. 216 / Pl: bâci / E: ns cf bâtic] (îljc; înv; iuz) Tată.

bâc2 sn [At: PAȘCA, GL. / Pl: ~uri / E: nct] (Reg) 1 Capriciu. 2 (Îe) A-i umbla cuiva în -uri A căuta să facă cuiva pe plac.

bâc3 i [At: REV. CRIT. III, 87 / E: ns cf sâc] 1 Cuvânt care exprimă bucuria pentru insuccesul cuiva. 2 (Îlje; iuz; îe) Ciudă ~! Expresie stereotipă pentru a tachina pe cineva.

bâc1/bâc-bấc (reg.) interj.

bâc2 (tată) (rar) s. m.

bâc/bâc -bâc (cioc-cioc, sâc) interj.

BÂC, BÂC-BÂC (cioc-cioc, sâc) interj.

BÂC interj. Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o căzătură. Formă expresivă, bazată pe consonanța tipică cu scopul evocării zgomotului unei lovituri sau căzături, cf. boc, cioc1, hâc, tâc, tic1, toc1. Intenția imitativă reproduce trei posibilitați ale zgomotului: 1. O singură lovitură, bâc. 2. Ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu implicarea duratei, bâltâc. 3. Ritmul ternar sau întrerupt, care pare să includă intenții secundare, de opoziție față de mișcare și de cădere definitivă, bâldâbâc. – Variantă: bâca

bîc interj. – Exprimă zgomotul produs de o lovitură sau o cădere; boc, poc. – Var. bîca, interj. (pentru a atrage atenția, pentru a arăta copiilor primejdia de a cădea); carnacsi, că era să fac bîca (Alecsandri). Creație expresivă, bazată pe consonanța tipică pentru a evoca zgomotul produs de o căzătură sau o lovitură, cf. boc, cioc, hîr, tîc, tic, toc. – Der. bîcîi, vb. (a bate clopotele; a palpita); bîcîială, s. f. (tic-tac; țiuit). Ca și în alte cazuri, intenția imitativă sugerează trei posibilități ale zgomotului: 1. zgomotul singur (bîc). 2. ritmul binar, care indică o mișcare în doi timpi, cu posibilitate de durată; bîltîc, interj. (exprimă zgomotul ritmic al unei izbituri, mai ales al unei căderi în apă); bîltîcăi, vb. (a cădea în apă; a se bălăci); bîltîcîială, s. f. (bălăceală); 3. ritmul ternar sau spart, care pare a presupune intenții secundare, de opunere față de mișcare și de cădere definitivă; bîldîbîc, interj. (exprimă zgomotul produs de căderea în apă a unui corp greu). Cf. aceleași posibilități expresive la tic și tic-tac; la hîc, hîltîc și huștiuluc; la sîc, șoltîc și șobîltîc; și posibil la boc și bulbuc). – DAR vede în bîc o posibilă influență a mag. bok „împlinit, împlinire”, și în bîltîc o contaminare cu baltă.

bâc, bâci, s.m. (reg.) tată.

bîc interj. care arată zgomotu unuĭa care bate cu dosu degetuluĭ în ușă: am auzit „bîc-bîc” la ușă. V. boc.

BÎC, rîu în Rep. Moldova, afl. dr. al Nistrului în amonte de Tighina; 155 km. În cursul superior trece prin înălțimile Codrii, apoi prin Chișinău.

BÎC temă în care se confundă sl. ьик „taur”, subst. bîc, -ă (tată, mamă) (DLR) și expresia „[cade]bîca”. 1. Bîc s.; -u fam. (Șez); -u, rîul în RSS Mold.; -ul, haiducul (G. Dem. 605). 2. Bîca, Stan (16 B I 147); Bîcă, Ion (Puc 296); Bîcani t. (Glos). 3. Bîcu (Ard I). + -lea: ◊ Bîclea; Bîclești s.; + -eș: Bîcleș,(Cat). 5. + -san; Bîcsan (C Ștef); Bîcsănești s. (Dm).