31 definiții pentru bruftuire
bruftui vt [At: DAME, T. 103 / V: ~tului, ~ ust~, ~ uslui / E: nct] 1 (Reg) A arunca pe perete (cu mistria) un strat de bruftuială Si: a lipi, a tencui. 2 (Reg) A opări ceva în pripă. 3 (Fig) A arunca cuiva cuvinte aspre, pe un ton dur. Si: a certa Cf a brichini. bruftuíre sf [At: DA ms / Pl: ~ri / E: bruftui] 1-4 Bruftuială (1-4). BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft.
2. Fig. (
Fam.) A brusca pe cineva. [
Var.:
bruftuluí vb. IV] –
Bruft +
suf. -ui.
BRUFTUÍRE, bruftuiri,
s. f. (
Reg. și
fam.) Acțiunea de a bruftui. –
V. bruftui. BRUFTULUÍ vb. IV
v. bruftui. BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria pe perete un strat de bruft.
2. Fig. (
Fam.) A brusca pe cineva. [
Var.:
bruftuluí vb. IV] –
Bruft +
suf. -ui.
BRUFTUÍRE, bruftuiri,
s. f. (
Reg. și
fam.) Acțiunea de a bruftui. –
V. bruftui. BRUFTULUÍ vb. IV
v. bruftui. BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Mold.)
A arunca (pe perete) cu mistria un strat de bruft; a tencui.
2. Fig. A arunca (cuiva) cuvinte aspre, a vorbi pe un ton aspru, a ocărî; a repezi, a brusca. Totdeauna o bruftuia... și o ocăra cu imputarea că eu face ochi dulci logofătului. SANDU-ALDEA, U. P. 184.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc,
vb. IV.
Tranz. A bruftui (
2), a brusca. Cîntă... cînd e tare amărîtă, cînd o bruftuluiește jupîn Moțatu. STANCU, D. 353.
BRUFTUÍ, bruftuiesc,
vb. IV.
Tranz. 1. (
Reg.) A pune cu mistria un strat de bruft.
2. Fig. A arunca cuiva cuvinte aspre; a repezi, a brusca.
BRUFTUÍRE, bruftuiri,
s. f. (
Reg.) Acțiunea de a bruftui.
BRUFTULUÍ, bruftuluiesc,
vb. IV.
Tranz. (
Reg.) A bruftui
(2). – Din
bruft. bruftuí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bruftuiésc,
imperf. 3
sg. bruftuiá;
conj. prez. 3 să bruftuiáscă
bruftuíre (
fam.)
s. f.,
g.-d. art. bruftuírii;
pl. bruftuíri
bruftuluí (a ~) (
fam.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. bruftuluiésc,
imperf. 3
sg. bruftuluiá;
conj. prez. 3 să bruftuluiáscă
bruftuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuiésc, imperf. 3 sg. bruftuiá.; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuiáscă bruftuíre s. f., g.-d. art. bruftuírii; pl. bruftuíri bruftuluí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bruftuluiésc, imperf. 3 sg. bruftuluiá; conj. prez. 3 sg. și pl. bruftuluiáscă BRUFTUÍRE s. v. bruscare. A BRUFTUÍ ~iésc tranz. 1) (pereți, ziduri etc.) A acoperi cu tencuială (prin aruncare cu ajutorul mistriei). 2) pop. (persoane) A trata cu asprime; a repezi; a brusca. /Orig. nec. bruftuì v.
1. a tencui un zid;
2. fig. a se răsti, a brusca: începu s’o gonească și s’o bruftuiască.
bruftuĭésc v. tr. (d. bruft. V.
pirsnesc). Acoper cu bruft. Fig. Bruschez cu vorba saŭ și cu ghĭontu.
bruftuire s. v. BRUSCARE. bruftui, bruftuiesc,
v. t. 1. a certa, a dojeni.
2. a brusca (pe cineva).
bruftului, bruftuluiesc
v. t. v.
bruftui. Bruftuire dex online | sinonim
Bruftuire definitie
Intrare: bruftui
bruftului verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
bruftui verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: bruftuire
bruftuire substantiv feminin