bóndă sf vz bundă

búndă sf [At: H II, 118 / V: boan~, boántă, (reg) bon~, bóntă, ~ dră / Pl: ~de, (îva) ~ nzi / E: mg bunda] 1 Haină lungă și largă de postav, îmblănită, purtată de bărbați. 2 (Reg) Blană mare făcută din piei de oaie, întrebuințată de țărani ca îmbrăcăminte de iarnă. 3 (Reg) Pieptar.

BÓNDĂ s. f. v. bundă.

bondă f. Mold. V. bundă.

bundă f. cojoc fără mâneci și scurt până la brâu (în Oltenia); în Mold. bondă. [Ung. bunda].

bóndă și boándă (est) și búndă (vest) f., pl. e (ung. rut. bunda). Vestă căptușită maĭ gros pe care o poartă țărancele. – În R.S. și bundaĭcă. În Trans. (Olt) bundă, o haină lungă de postav albastru pe care o poartă preuțiĭ. – Și bondíță, pl. e. V. becheș, bolero, ilic și cojoc.

bóndă, bonde, (bundă), s.f. – 1. Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu, 1965). Adesea este confundată cu guba. În unele regiuni se numește pieptar: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop, 1978: 324). 2. (fig.) Piele: „Ți-a da mă-ta pă bondă” (Faiciuc, 2008; Dragomirești). ♦ (onom.) Bundă, Bunda, Bundaș, nume de familie (45 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. bunda „șubă, cojoc” (Cihac, Galdi, Scriban, Șăineanu, DEX).

bóndă, -e, (bundă), s.f. – Piesă de port care se pune peste cămașă, scurtă, fără mâneci și încheiată în față; tricotată, țesută, din postav sau din piele (Bănățeanu 1965). Adesea este confundată cu guba. În unele reg. se numește pieptar: „Lut pe mine nu puneți / Numai dragă bunda me” (D. Pop 1978: 324). – Din magh. bunda „șubă, cojoc”.