blondín, ~ă smf a [At: MACEDONSKI, O. I, 248 / Pl: ~i, ~e / E: fr blondin] 1- 2 (Rar) (Om) blond (2).

BLONDÍN, -Ă, blondini, -e, adj., s. m. și f. Blond. – Din fr. blondin.

BLONDÍN, -Ă, blondini, -e, adj., s. m. și f. Blond. – Din fr. blondin.

BLONDÍN, -Ă, blondini, -e, adj. (Rar) (Despre culoarea părului sau despre chipul unei persoane) Blond. Îmbaieră mînile-n părul blondin. COȘBUC, P. II 207. ♦ (Substantivat, f.) Femeie cu părul blond.

BLONDÍN, -Ă, blondini, -e, adj. Blond. ♦ (Substantivat, f.) Femeie cu părul blond. – După fr. blondin.

blondín adj. m., s. m., pl. blondíni; adj. f., s. f. blondínă, pl. blondíne

blondín adj. m., s. m., pl. blondíni; f. sg. blondínă, pl. blondíne

BLONDÍN, -Ă adj. (adesea s.f.) Blond(ă). [< fr. blondin].

BLONDÍN, -Ă adj., s. m. f. blond. (< fr. blondin)

BLONDÍN ~ă (~i, ~e) v. BLOND. /<fr. blondin

blondin m. tânăr cu părul blond; blondină, bălăioară, fată cu părul bălaiu.

*blondín, -ă adj. (fr. blondin). Cam blond, bălăĭor.