bic sm [At: GOROVEI, C. 371 / V: (reg) bică, bugă, bigă / Pl: bici / E: bg бик, srb bik] 1 (Reg) Taur Cf bugă, buhai. 2-3 (Reg; șhp) Mânzat. 4 (Reg) Bou. 5 (Ban) Țap.

bic s. n., pl. bícuri

BIC s. v. taur.

bic (-ci), s. m. – (Olt.) Taur. Bg. bik, sb. bik, cf. slov., rus. byk, pol. byk (Cihac). Cf. beci.

bic m. (sîrb. bg. rut. bik, vsl. bykŭ, taur [d. bukati, a mugi], de unde și ung. bika, taur. Cp. cu buhaĭ. V. bucoĭ). Ban. Olt. Taur, buhaĭ.

táur m. (lat. taurus, d. vgr. taûros; it. sp. toro, pv. taur, vfr. tor [nfr. taureau], pv. touro). Boŭ întreg, boŭ nejugănit (bos taurus). Fig. Om zdravăn. Un semn al zodiaculuĭ (April). – În vest și táure, vechĭ táore. În est buhaĭ, în Olt. Ban. bic.

bic s. v. TAUR.

bic s. n. Instrument de scris alcătuit dintr-un tub de pastă colorată cu o mică bilă în vârf; pix ◊ „Prefer să scriu cu bicul decât cu stiloul.” (din fr. bic; PR 1950; MP 5051)

bíc, bici, (bică), s.f. – (reg.) Taur (Bos taurus). Atestat în Vad, în var. bică (Papahagi, 1925). – Cf. rus. byk, pol. byk „taur” (Cihac, cf. DER; MDA); bg., sb. bik (DELR).

BIC cf. ung. bika „taur” din care subst. ard.-băn. bică (taur); cf. și blg.-srb. бикъ „taur”, dar e posibil și alta temă. 1. Bic fam., act.; Bica b. (Ard; Moț; 16 A III 25, 87); – pren, mold. 1577 (16 B VI 339); – Negul, sec. al XVII-lea (Acte Sc); – Ivașco, sec. al XIV-lea (Dm); Bică act. 2. Bica f. (G Dem 333; P Bor 6, 11, 33; Stavr 28). 3. Bic/an și -escu (Tel 58); Bic/ani s. (17 A III 112); -ești s. (Giur 339). 4. Bicu, St. (MZ Pl acte); -l (Olt); -lescul Vladul, 1610 (BCI XI 53). 5. Bicoiu, St., munt. (ib. 95). 6. Bichean pren. (Ard II 86). 7. Bichești s. 8. Apropieri: Bicos b. (17 B I 388).