bazacónie (-íi), s. f. –
1. (
Înv.) Nedreptate, strîmbătate. –
2. Extravaganță, lucru bizar, aiureală.
Sl. bezakonije „nedreptate” (Moklosich, Slaw. Elem., 14; Lexicon, 12; Șeineanu, Semasiol., 218), format de la zakonŭ „lege” cu prefix privativ, de la
gr. ἀνομία.
Rom. a luat din
sl. nu numai cuvîntul, ci și modelul compunerii, reprodus în fără de lege și în nelegiuire.
Der. bezaconic,
adj. (
înv., criminal); bezaconui,
vb. înv. (a săvîrși nedreptăți). Probabil aparține aceluiași grup boscoană,
s. f., cu
var. bozgoană, boscoadă, bongoasă, borboană (farmece, magie) și
der. bosconiță,
s. f. (vrăjitoare) și bosconi,
vb. (a face farmece; a bombăni, a bodogăni). Bozgoană pare a fi simplu dublet al lui bazaconie, cu reducerea atonelor și posibil cu influența lui blazgonie și boboană. Totuși, Diez, I, 128; Cihac, II, 623 și Koerting 1259 relaționează acest cuvînt cu
gr. βασϰαίνω „a face farmece”. Derivarea nu este posibilă fonetic (
cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 275) cu toate acestea este repetată de DAR și de Diculescu, Elemente, 474.