AȘTÉRNE, aștérn,
vb. III.
1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦
Tranz. și
refl. (Adesea
fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, încât să formeze un strat (care se nivelează).
2. Tranz. A pregăti (și a întinde) așternutul sau,
p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregăti pe masă toate cele necesare pentru a mânca.
3. Tranz. A scrie, a compune.
4. Refl. și
tranz. A (se) întinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pământ. ♦
Refl. Fig. A se apuca temeinic sau în tihnă de o treabă. ◊
Expr. A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = a fugi sau a merge foarte repede.
5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊
Expr. (
Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. –
Lat. asternere. AȘTÉRNE, aștérn,
vb. III.
1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦ (Adesea
fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, încât să formeze un strat (care se nivelează).
2. Tranz. A pregăti (și a întinde) așternutul sau,
p. ext., patul pentru culcare. ♦ A pregăti pe masă toate cele necesare pentru a mânca.
3. Tranz. A scrie, a compune.
4. Refl. și
tranz. A (se) întinde (orizontal) pe jos, a (se) culca la pământ. ♦ (
Fig.) A se apuca temeinic sau în tihnă de o treabă. ◊
Expr. A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = A fugi sau a merge foarte repede.
5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊
Expr. (
Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. – Din
lat. asternere. AȘTÉRNE, aștérn,
vb. III.
1. Tranz. A întinde (un covor, o pătură etc.) pe o suprafață. Peste frunzări toarnă țarină și peste țărînă așterne o rogojină. CREANGĂ, P. 29. [Făt-Frumos] se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsipul încă fierbinte. EMINESCU, N. 24. ◊
Fig. Tractoarele înaintau duduind de-a lungul șoselei așternută pe cîmpie. DUMITRIU, V. L. 116. Sta în picioare, pe prispă, neclintită, așternîndu-și privirea... pe dunga vînătă a drumului. VLAHUȚĂ, O. A. 97. ◊
Refl. (Poetic) Eu priveam la cernerea de fulgi din juru-mi, la covorul alb ca o lînă moale de miel care se așternea pretutindeni. SADOVEANU, O. III 330. Saltă-n scări și-aiurea Fuge iar din crîng. Cîmpi s-aștern în juru-i. TOMA, C. V. 99. Văpaia lungă s-așterne pe sclipitoarele întinderi. VLAHUȚĂ, N. 140. (
Fig.) Se așternuse o tăcere, încît se auzea de-afară vuietul plopilor. CAMILAR, TEM. 16. Parcă se așternea o tristeță de pustiu peste locurile acelea. PAS, L. I 72. ♦ A împrăștia, a răspîndi ceva pe jos, așa incit să formeze un strat. A așterne nisip pe cărare. ◊
Fig. Zgomotoasa albie plină de stînci s-a sfîrșit, și de acum înainte cîmpia îi așterne lungi straturi de nisip și humă. BOGZA, C.O. 126. ◊ (Cu inversarea complementelor) A așterne o șosea cu pietriș. A așterne pămîntul cu paie. ◊
Refl.: O parte [din semințe] s-așternea pe stîncă și să rodească nu putea. MACEDONSKI, O. I 61. Frunza jos cădea, Pe pămînt se așternea, Parcă venise toamna. ȘEZ. IV 131. (
Fig.) Se vor așterne peste noi... Zăpezile uitării. BENIUC, V. 32.
2. Tranz. (Cu privire la așternut,
p. ext. la pat) A pregăti pentru culcare. Am primit poruncă... să aștern paturile în cele două odăi de oaspeți. SADOVEANU, N. F. 70. ◊
Fig. Dac-am văst ( = văzut) că nu mai vii... Pusei dorul căpătii, Urîtul mi-l așternui. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 144. ◊
Absol. Pe vatră mi-e așternut. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 236. Mult bine-mi era la ea, Că-mi așternea la răcoare Și mă-ntreba ce mă doare. ALECSANDRI, P. P. 238. Cum îți vei așterne, așa vei dormi. ♦ (Cu privire la masă) A așeza în ordine pe masă obiectele necesare pentru cei care mănîncă; a pune masa. ◊
Refl. (Despre masă, mai ales în basme) A se acoperi. Masa... se va așterne cu tot felul de mîncări și băuturi. RETEGANUL, P. I 62.
3. Tranz. (Adesea determinat prin «pe hîrtie») A scrie; a compune. Mihai Zaharia începu să aștearnă cuvintele bătrîmdui pe hîrtie, sub privirile aprinse ale țăranilor. MIHALE, O. 524. Cine știe pana a mînui să scrie din nou ce se află așternut aici. PAS, L. I 133. ♦
Fig. (Rar, cu privire la o pîră, un plan etc.) A desfășura în fața cuiva, a expune. În curte la Mihnea-vodă, Nemerit-a, Poposit-a, Măre, trei moșnegi bătrîni... Și pîrăsc pe Dobrișan Naintea lui Mihnea-vodă. Și din gură ce-i spunea, Pîra cum își așternea? TEODORESCU, P. P. 473.
4. Refl. (Despre persoane, mai ales determinat prin «la pămînt» sau «pe jos») A se întinde orizontal, a se culca la pămînt în toată lungimea sa. Plutonul se așternu la pămînt. CAMILAR, N. I 73. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului, și sta multă vreme cu fața în soare, cu degetele încleștate sub ceafă și cu ochii pe jumătate deschiși. VLAHUȚĂ, O. A. 102. ◊
Tranz. Ostașii îl aduseră mort, îl așternuseră în zăpadă. DUMITRIU, N. 199. ♦
Fig. (Despre cal, de obicei determinat prin «drumului» sau «la drum», mai rar prin «vîntului», «cîmpului» etc.) A fugi foarte repede. Ci fie-așa! Pegasul meu, așterne-te la drum. BENIUC, V. 39. Cum iei pămîntul în galop Și cum te-așterni ca un potop De trăsnete-n pustiu! COȘBUC, P. I 112. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern. EMINESCU, O. I 98. Alei, murgul meu voinic! Așterne-te drumului Ca și iarba cîmpul la La suflarea vîntului! ALECSANDRI, P. P. 74. ◊ (Despre călăreți) În lumina revărsatului de zi, cei cinci cazaci se așternuseră într-o fugă nebună. SADOVEANU, O. VII 35. ◊
Fig. (Urmat de determinări introduse prin
prep. «pe») A începe cu tot dinadinsul să facă ceva, a se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Tînărul cronicar foiletonist... se așterne din zi în zi mai fervent pe lucru. VLAHUȚĂ, O. A. 212. Gheorghe se așternea cu tot dinadinsul pe învățătură. VLAHUȚĂ, O. A. I 119. S-au adunat cu toatele la priveghi, și unde nu s-au așternut pe mîncate și pe băute, veselindu-se împreună! CREANGĂ, P. 34. ◊ (Se accentuează durata îndelungată a acțiunii) Și iarăși te-ai așternut, pe ședere, acasă! PAS, Z. I 299.
5. Tranz. A trînti, a culca (pe cineva) la pămînt (printr-o lovitură). [Calul] nimic nu făcea... Numa-n tafturi se umfla Și departe l-azvîrlea, Fierea-ntr-însul cătrănea, Mort pe jos îl așternea. TEODORESCU, P. P. 523. ◊
Expr. (învechit)
A așterne pe cineva la scară = a întinde pe cineva pe jos pentru a-l bate. Jeluitorii au umblat fugari prin pădure, de frică, că-i căuta să-i aducă la curte și să-i aștearnă la scară. ȘEZ. IV 18.
6. Tranz. Fig. (Rar) A pune la cale, a unelti, a urzi. Ia, cum sînt unele firi! Tu le faci bine și ele îți aștern moarte! SBIERA, P. 86.
AȘTÉRNE, aștérn,
vb. III.
1. Tranz. A întinde un covor, o pânză etc. pe o suprafață. ♦
Tranz. și
refl. (Adesea
fig.) A (se) împrăștia, a (se) răspândi pe jos, așa încât să formeze un strat.
2. Tranz. A pregăti așternutul sau,
p. ext., patul pentru culcare. ◊
Expr. Cum îți vei așterne așa vei dormi = după cum știi să-ți orânduiești viața așa vei trăi. ♦ A pune masa.
3. Tranz. A scrie; a compune. ♦ (Rar) A expune în fața cuiva o pâră, un plan etc. Și din gură ce-i spunea, Pâra cum își așternea? (TEODORESCU).
4. Refl. și
tranz. A (se) întinde orizontal pe jos, a (se) culca la pământ. Se așternea de-a lungul, în marginea șesului (VLAHUȚĂ). ◊
Expr. (
Refl.) A se așterne la drum = a porni la drum lung. A se așterne drumului (sau câmpului etc.) = a fugi sau a merge foarte repede. ♦
Refl. Fig. A se apuca temeinic sau în tihnă de ceva; a se pune, a se așeza pe... Și unde nu s-au așternut pe mâncate și pe băute (CREANGĂ).
5. Tranz. A trânti, a culca pe cineva la pământ (printr-o lovitură). ◊
Expr. (
Înv.) A așterne (pe cineva) la scară = a întinde (pe cineva) pe jos pentru a-l bate. –
Lat. asternere.