autodisciplínă sf [At: DN3 / P: a-u~ / Pl: ~ne / E: auto1- + disciplină] 1. Disciplină aplicată de cineva asupra propriei persoane. 2 Disciplină liber consimțită.

AUTODISCIPLÍNĂ s. f. Disciplină liber consimțită. [Pr.: a-u-] – Auto1- + disciplină.

AUTODISCIPLÍNĂ, s. f. Disciplină liber consimțită. [Pr.: a-u-] – Auto1- + disciplină.

autodisciplínă s. f. (sil. a-u-) → disciplină

AUTODISCIPLÍNĂ s.f. Disciplină pe care și-o impune cineva. [Cf. fr. autodiscipline, it. autodisciplina].

AUTODISCIPLÍNĂ s. f. disciplină pe care și-o impune cineva. ◊ (într-o unitate școlară) menținerea disciplinei prin elevi. (< fr. autodiscipline)

autodisciplínă s. f. 1976 (ed.) Disciplină pe care și-o impune cineva v. formal (cf. fr. autodiscipline, it. autodisciplina; PR 1946; DN3, DEX-S)