asonánt, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~nți, ~e / E: fr assonant] 1-3 Care este în asonanță (1-3). 4-6 Referitor la asonanță (1-3). 7-9 De asonanță (1-3).

ASONÁNT, -Ă, asonanți, -te, adj. Care produce o asonanță. – Din fr. assonant.

ASONÁNT, -Ă, asonanți, -te, adj. Care produce o asonanță. – Din fr. assonant.

asonánt adj. m., pl. asonánți; f. asonántă, pl. asonánte

asonánt adj. m., pl. asonánți; f. sg. asonántă, pl. asonánte

ASONÁNT, -Ă adj. Care produce asonanță, care este în asonanță. [Cf. it. assonante, fr. assonant].

ASONÁNT, -Ă adj. care produce asonanță. (< fr. assonant)

*asonánt, -ă adj. (fr. assonant, d. lat. ássonans, -ántis, care e part. d. as-sonare, a se potrivi în sunet. V. sun, consonantă). Care se cam potrivește în sunet, deși nu rimează absolut: cuvinte asonante.