arheoastronomíe s. f. (sil. -he-o-), g. -d. art. arheoastronomíei

ARHEOASTRONOMÍE s. f. disciplină care studiază datele astronomiei arhaice după simbolurile iconografice din preistorie. (< arheo- + astronomie)

arheoastronomíe s. f. ◊ „Președintele conferințelor internaționale «Oxford» pentru arheoastronomie [...] a răspuns invitației [...] de a vizita Sarmizegetusa Regia pentru a cunoaște vestigiile referitoare la preocupările astronomice ale dacilor.” R.l. 4 IX 93 p. 1 (din arheo[logie] + astronomie, probabil după model engl.)

ARHEO- (ARCHEO-) „vechi, primitiv, străvechi, arhaic, primar”. ◊ gr. arkhaios „vechi, primitiv” > fr. archéo-, it. id., germ. archaeo- > rom arheo- și archeo-. □ ~astronomie (v. astro-, v. -nomie), s. f., disciplină care studiază datele astronomiei arhaice potrivit simbolurilor iconografice din pre istorie; ~cete (v. -cete), s. n. pl., mamifere cetacee vechi adaptate la viața marină, care apar în eocenul inferior; ~etnologie (v. etno-, v. -logie1), s. f., paleontologie*; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante antropofile, răspîndite în culturile preistorice; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Disciplină care se ocupă cu publicarea izvoarelor istorice antice. 2. Reprezentare cu ajutorul artelor plastice a unor scene antice; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în arheologie; ~logie (v. -logie1), s. f., știință care studiază istoria societății omenești pe baza vestigiilor culturilor materiale; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., substanță din care se formează asterul și centrozomii; ~pteris (v. -pteris), s. m., criptogamă vasculară fosilă din clasa ferigilor, caracteristică pentru devonianul superior; ~pterix (v. -pterix), s. m., pasăre fosilă, prezentînd caractere de reptilă; ~zoic (v. -zoic), s. n., eră geologică în care au apărut primele organisme unicelulare.