argintár sm [At: COD. VOR. 8/1 / V: (pop) -iu / Pl: ~ii / E: argint + -ar cf ml argentarius] 1 Persoană care lucrează obiecte de argint (1). 2 Persoană care vinde obiecte de argint (1). 3 (Pex) Bijutier.

ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar.

ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (1). – Argint + suf. -ar.

ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). V. bijutier, giuvaergiu. Împăratul chemă îndată pe argintarul și-i porunci să-i facă o cloșcă cu pui cu totul și cu totul de aur. ISPIRESCU, L. 92. O idee analogă a inspirat pe argintarul elen care va fi lucrat vasul de la Certamlîk-Kurgan după cererea vreunui rege scit. ODOBESCU, S. II 275.

ARGINTÁR, argintari, s. m. (Rar) Persoană care lucrează sau vinde obiecte de argint (sau de alte metale prețioase). – Din argint + suf. -ar.

argintár (rar) s. m., pl. argintári

argintár s. m., pl. argintári

ARGINTÁR s. v. bijutier, giuvaiergiu.

ARGINTÁR ~i m. Persoană care face sau vinde obiecte de argint. /argint + suf. ~ar

argintar m. meșterul care face sau vinde lucruri de argint. [Lat. ARGENTARIUS].

argintár m. (lat. argentarius). Lucrător saŭ vînzător de argint. V. gĭuvaĭergiŭ.

argintar s. v. BIJUTIER. GIUVAERGIU.

argintár s. n. Mobilă care conține argintăria din casă ◊ „Sufrageria se compune dintr-o bibliotecă [...] un bufet, un argintar și o masă extensibilă cu șase scaune.” R.l. 21 III 84 p. 5 (din argint + -ar; cf. fr. argentier; PR; DEX – alt sens)