apúne vi [At: (a. 1669), ap. GCR I, 184/30 / Pzi: apún / E: ml appone, -ere] 1 (D. aștri) A dispărea sub orizont Si: a asfinți, (pop) a scăpăta. 2 (Îc) Soare- Vest. 3 (Îae) Occident. 4 (Fam; îe) A-i – steaua A decădea. 5 (Înv; îae) A muri. 6 (Înv; d. ochi) A orbi. 7 (Fig) A pieri. 8 (Fig; pex) A-și pierde strălucirea, faima etc. apúnere sf [At: P. MAIOR, IST. 79/7 / Pl: ~ri / E: apune] 1 (D. astre, în special despre soare) Asfințit1. 2 (Îvr; fig) Defăimare. APÚNE, pers. 3 apúne,
vb. III.
Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦
Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (
Fam.; în
expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. –
Lat. apponere. APÚNERE, apuneri,
s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. –
V. apune. APÚNE, pers. 3 apúne,
vb. III.
Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦
Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispărea pentru totdeauna. ◊ (
Fam.; în
expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. –
Lat. apponere. APÚNERE, apuneri,
s. f. (Rar) Acțiunea de a apune și rezultatul ei. –
V. apune. APÚNE, apún,
vb. III.
Intranz. (Despre soare, lună, stele, în opoziție cu
răsări)
1. A înclina spre apus, a dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, 0. A. 426. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune. EMINESCU, O. I 148. Cine are dor pe lume Știe luna cînd apune. ȘEZ. III 60.
2. Fig. A fi în declin, a decădea; a dispărea, a pieri; (despre oameni) a muri. De voi apune, Una doar mă rog: Fulger să-ncunune Creștetu-mi cu foc. BENIUC, V. 58. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. ◊
Expr. A-i apune (cuiva)
steaua = a i se termina epoca de glorie, a decădea; a pieri.
APÚNERE, apuneri,
s. f. (Rar) Acțiunea de
a apune; apus, asfințit. Painjenișul cel roș se lărgi, se diafaniză și se prefăcu într-un ceri rumenit de apunerea soarelui. EMINESCU, N. 48.
APÚNE, apún,
vb. III.
Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la
pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊
Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea.
2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. –
Lat. apponere. APÚNERE, apuneri,
s. f. (Rar) Acțiunea de a apune; apus, asfințit.
apúne (a ~) vb.,
ind. prez. 3
sg. apúne,
perf. s. 3
sg. apúse, 3
pl. apúseră;
conj. prez. 3 să apúnă;
ger. apunấnd;
part. apús
apúnere s. f.,
g.-d. art. apúnerii;
pl. apúneri
apúne vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 sg. și pl. apúnă; ger. apunând; part. apús apúnere s. f., g.-d. art. apúnerii; pl. apúneri APÚNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se înclina, a se scufunda. (Soarele ~ în spatele dealului.) APÚNERE s. v. apus, asfințire, asfințit. SOARE-APÚNE s. v. apus, asfințit, vest. apúne (apún, apús), vb. –
1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. –
2. A decădea, a fi în declin. –
3. A pieri, a muri. –
Mr. apun.
Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR);
cf., cu alte sensuri,
it. apporre,
v. prov. apondre,
v. sp. aponer,
port. apôr. Semantismul
rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în
mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în
gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul
rom.,
rom. preferă
vb. simplu,
cf. it. ponente,
sp. poniente, ponerse el sol,
port. poente.
Der. apus,
s. n. (asfințit de soare; occident); apusean,
adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în
ngr. σορουπώνει „noaptea cade”,
cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381).
A APÚNE pers. 3 apúne intranz. 1) (despre aștri) A se lăsa spre sau după orizont; a asfinți; a coborî; a scăpăta. 2) fig. A ajunge într-o stare inferioară celei precedente; a fi în declin; a decădea; a degenera; a regresa. 3) fig. A înceta de a mai trăi; a se stinge din viața; a muri; a deceda; a răposa; a se sfârși. /<lat. apponere apune v.
1. a trece sub orizont (de soare);
2. fig. a scădea, a dispare treptat: ca un astru el apune EM. și anii mei tineri apun în mormânt BOL. [Lat. APPONERE, a pune jos (acest sens și în macedo-română), specializat la apunerea sau disparițiunea astrelor].
apunere f.
1. trecerea sub orizont (a stelelor);
2. fig. disparițiune.
soare-apune n. apus: a cutreera țara dela soare-răsare la soare-apune.
apún, apús, a
apúne v. intr. (lat. appónere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appôr. V.
pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cîte gloriĭ apuse!
apúnere f. Acțiunea de a apune (o dată, nu obișnuit).
soáre-apúne n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest.
APUNE vb. a asfinți, a coborî, a dispărea, a pieri, a se pleca, (livr.) a declina, (rar) a scădea, (pop.) a scăpăta, a sfinți, (fig.) a se culca, a se scufunda. (Soarele ~.) apunere s. v. APUS. ASFINȚIRE. ASFINȚIT. soare-apune s. v. APUS. ASFINȚIT. VEST.