aporétic, ~ă a [At: DEX2 / Pl: ~ici, -ice / E: fr aporetique] (Liv) 1 Care are aspectul unei aporii. 2 Care aparține unei aporii. 3 Referitor la o aporie. 4 Specific unei aporii. 5 De aporie.

APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. 2. S. f. Modalitate de punere a problemelor dialecticii cunoașterii și acțiunii greu sau imposibil de rezolvat, în vederea descoperirii principiilor echilibrării lor. – Din fr. aporétique.

APORÉTIC, -Ă, aporetici, -ce, adj. (Livr.) Care are aspectul unei aporii, de aporie. – Din fr. aporétique.

aporétic adj. m., pl. aporétici; f. aporétică, pl. aporétice

aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii

aporétic adj. m., pl. aporétici; f. sg. aporétică, pl. aporétice

aporétică s. f., g.-d. art. aporéticii

APORÉTIC, -Ă adj. Cu caracter de aporie; nesigur. // S.m. și f. Adept al filozofiei scepticului Pyrrhon. [< fr. aporétique].

APORÉTICĂ s.f. (În filozofia antică) Metodă de a descoperi contradicțiile și dificultățile teoretice în scopul găsirii adevărului sau pentru a fundamenta o îndoială agnostică. [< fr. aporétique, cf. gr. aporein – a se îndoi].

APORÉTIC, -Ă I. adj. cu caracter de aporie. II. s. m. f. adept al filozofiei scepticului Pyrrhon. III. s. f. modalitate de filozofare care se rezumă la punerea problemelor, în termeni noi, fără a căuta răspunsuri. (< fr. aporétique)