apeténță sf [At: DA ms / Pl: ~țe / E: fr appétence] 1-2 Dorință (instinctivă). 3 Poftă.

APETÉNȚĂ s. f. (Livr.) Tendință a cuiva către ceea ce îi poate satisface nevoile, înclinațiile etc. naturale. – Din fr. appétence.

APETÉNȚĂ s. f. (Livr.) Tendință a cuiva către ceea ce îi poate satisface nevoile, înclinațiile etc. naturale. – Din fr. appétence.

apeténță s. f., g.-d. art. apeténței

apeténță s. f., g.-d. art. apeténței; pl. apeténțe

APETÉNȚĂ s.f. (Franțuzism) Poftă, plăcere pentru ceva. [< fr. appétence, cf. lat. appetentia].

APETÉNȚĂ s. f. înclinație către ceva; dorință, poftă. (< fr. appétence, lat. appetentia)

APETÉNȚĂ ~e f. Înclinație naturală spre ceea ce poate satisface. [G.-D. apetenței] /<fr. appétence, lat. appetentia

*apeténță f., pl. e (lat. appetentia, V. competență). Dorință instinctivă.