aliánță sf [At: DIONISIE, C. 174 / P: a-li-an- / Pl: ~țe / V: (înv) ~ție (pl -ții) / E: fr alliance] 1 Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. 2 Înțelegere între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui obiectiv comun Si: coaliție. 3 (Îuz) Legământ 4 (Înv) Armistițiu. 5 (Frm) Uniune prin căsătorie Si: (pfm) încuscrire, cuscrire. 6 (Îs) Rudă prin ~ Persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului.

ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică de durată între două sau mai multe state, stipulată în acorduri sau tratate, prin care hotărăsc să-și acorde asistență politică și militară reciprocă. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin căsătorie, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Înțelegere politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. ♦ Legătură, înțelegere între două sau mai multe grupuri, în vederea realizării unui obiectiv comun. 2. (În sintagma) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. ♦ (Reg.) Inel de logodnă. [Pr.: -li-an-] – Din fr. alliance.

ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Legătură temporară între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui scop comun; legătură stabilită între două sau mai multe state, pe baza unui tratat. Alianță politică și militară. ◊ O strînsă prietenie și o alianță frățească ne leagă de Uniunea Sovietică, bastionul păcii din întreaga lume. Prietenia și alianța frățească ne leagă de celelate țări de democrație populară. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 570. ♦ (În expr.) Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare = legătură strînsă, tovărășie, colaborare între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, în vederea luptei comune pentru desființarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului și desființarea claselor. Genialul plan cooperatist al lui Lenin, dezvoltat de către tovarășul Stalin, călăuzește lupta partidului nostru pentru întărirea alianței clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare și pentru transformarea socialistă a agriculturii. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 597. Baza puterii populare în Republica Populară Romînă este alianța clasei muncitoare cu țărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparține clasei muncitoare. CONST. R.P.R. 9. 2. (În expr.) Rudă prin alianță = persoană devenită rudă cu cineva prin contractarea unei căsătorii. – Pronunțat: -li-an-.

ALIÁNȚĂ, alianțe, s. f. 1. Legătură (temporară) între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui scop comun; legătură stabilită între două sau mai multe state, pe baza unui tratat. ◊ Alianța dintre clasa muncitoare și țărănimea muncitoare = legătură strânsă, tovărășie, colaborare între clasa muncitoare și țărănimea muncitoare, sub conducerea clasei muncitoare, în vederea luptei comune pentru desființarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului și desființarea claselor. 2. (În expr.) Rudă prin alianță = persoană devenită, prin contractarea unei căsătorii, rudă cu rudele soției sau ale soțului. [Pr.: -li-an-] – Fr. alliance.

aliánță (-li-an-) s. f., g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe

aliánță s. f. (sil. -li-an-), g.-d. art. aliánței; pl. aliánțe

ALIÁNȚĂ s. v. coaliție.

ALIÁNȚĂ s.f. 1. Pact între două sau mai multe grupuri, făcut pentru a întări o legătură sau în vederea realizării unor anumite scopuri; legătură stabilită între două sau mai multe state pe baza unui tratat. 2. Legătură care se stabilește între familiile a două persoane care se căsătoresc. ◊ Rudă prin alianță = persoană înrudită cu cineva prin căsătorie. [< fr. alliance].

ALIÁNȚĂ s. f. 1. înțelegere politică între două sau mai multe state, grupuri sociale, clase, partide politice. 2. legătură între familiile a două persoane ce se căsătoresc. ♦ rudă prin ~ = afin. (< fr. alliance)

ALIÁNȚĂ ~e f. 1) Înțelegere între două sau mai multe state pe baza unui tratat. ~ politică. 2) Legătură între două sau mai multe grupuri sociale în vederea unor acțiuni comune. 3) Legătură de rudenie care se stabilește între două familii prin contractarea unei căsătorii. Rudă prin ~. [G.-D. alianței; Sil. -li-an-] /<fr. alliance

alianță f. 1. act de aliare; 2. unire prin căsătorie; 3. unire sau confederațiune între State.

Alianță f. 1. Tripla alianță, unirea Angliei, Olandei și Suediei în contra lui Ludovic XIV (1663); 2. coalițiunea (după îndemnul lui Bismark) între Germania, Austria și Rusia (1872), apoi Italia în locul Rusiei (1887), garantându-se integritatea teritoriilor respective; 3. Sfânta alianță, ligă formată în 1815 de Rusia, Austria și Prusia spre a combate spiritul revoluționar în Europa.

*aliánță f., pl. e (fr. alliance). Uniune pin căsătorie. Confederațiune între state orĭ între suveranĭ: tractat de alianță. Fig. Uniune, amestecătură de maĭ multe lucrurĭ; alianța prudențeĭ și a curajuluĭ. Alianță de cuvinte, unire de cuvinte care formează o expresiune însemnată, precum: nu vede de cît noaptea, nu aude de cît liniștea.

CASUS FOEDERIS (lat.) caz de alianță – Clauză prevăzută în tratatele de alianță prin care un stat este obligat să intre în război alături de aliatul său, atunci când acesta este atacat de o altă putere.

SFÂNTA ALIANȚĂ, organizație internațională creată la 26 sept. 1815, la Paris, de către împărații Aleksandru I al Rusiei, Francisc I al Austriei și Frederic Wilhelm III, regele Prusiei, cu scopul apărării celor convenite la Congresul de la Viena (1815) și al descurajării mișcărilor cu caracter liberal din Europa, în numele principiilor creștine de pace și justiție. La S. A. au aderat majoritatea monarhilor Europei. Marea Britanie a refuzat să adere. A intervenit cu forța armată în Regatul Neapolelui (1820-1821) și în Spania (1823). S-a destrămat în urma revoluțiilor de la 1848-1849.

TRIPLA ALIANȚĂ, denumire a blocului politic și militar, constituit în 1882 prin aderea Italiei la alianța dintre Germania și Austro-Ungaria (încheiată în 1879). S-a caracterizat printr-o politică agresivă. Ascuțirea contradicțiilor dintre statele T.A. și cele ale Antantei a provocat izbucnirea Primului Război Mondial. S-a destrămat în 1915, prin ieșirea Italiei din blocul militar al Puterilor Centrale și aderarea acesteia la Tripla Înțelegere.