albăstrui, ~e a [At: DELAVRANCEA, S. 58 / P: ~trui / Pl: ~e / E: albastru + -ui] 1-2 Albăstriu (1-2).

ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui.

ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Albastru + suf. -ui.

ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. Cu pielea de pe față așa de subțire, încît i se numărau vinele albăstrui urzite în curmezișul tîmplelor. DELAVRANCEA, S. 58. Sub forma unui abur albăstrui. ȘEZ. III 237.

ALBĂSTRÚI, -ÚIE, albăstrui, adj. Albăstriu. – Din albastru2 + suf. -ui.

albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi

albăstrúi adj. m., f. albăstrúie; pl. m. și f. albăstrúi

ALBĂSTRÚI adj. albăstriu, (rar) safiriu, (reg.) mieriu, mieru, (Mold.) siniliu. (Șal, cer ~.)

albăstrúĭ (vest) și -íŭ (est) adj. Cam albastru.

ALBĂSTRUI adj. albăstriu, (rar) safiriu, (reg.) mieriu, mieru, (Mold.) siniliu. (Șal, cer ~.)

albăstrui s. m. invar. (iron.) lucrător al Securității, al poliției politice comuniste