agurídă sf [At: BIBLIA (1688) / Pl: ~de, (înv) -izi / E: ngr αγουρίδα] 1 Strugure necopt. 2 Agriș (1).

AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

AGURÍDĂ, aguride, s. f. Strugure înainte de coacere, cu gust foarte acru. – Din ngr. agurída.

AGURÍDĂ s. f. Strugure necopt, foarte acru. Hățișurile, carpenii de aguridă, astupau cărările. VISSARION, B. 98. Ciorile... ciugulesc cu o îndrăzneală fără seamăn agurida din boltă. BASSARABESCU, V. 36. Văzu struguri, unii copți... alții aguridă. ISPIRESCU, L. 146. Se face agurida miere, se zice cînd cineva s-a îmbunat pe neașteptate. Încetul cu încetul se face agurida miere (= cele mai grele treburi sînt duse la bun sfîrșit cu răbdare și cu stăruință).

AGURÍDĂ s. f. Strugure necopt, foarte acru. – Ngr. agurida.

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei; pl. aguríde

agurídă s. f., g.-d. art. agurídei, pl. aguríde

agurídă (-ízi), s. f. – Strugure înainte de coacere. – Mr. aguridă, megl. guridă. Mgr. ἀγουρίδα de la ἄγουρος „verde” (gr. ἄωρος), cf. alb. aguridhe, bg. agurida (Miklosich, Fremdw., 73). În Banat circulă agur, s. m. „vie sălbatică”, ce pare a reprezenta mgr. ἄωρος menționat. – Der. agurijoară, s. f. (plantă, portulacă); agurizar, s. m. (vie sălbatică).

AGURÍDĂ ~e f. Strugure acru, necopt. [G.-D. aguridei] /< ngr. agurída

aguridă f. 1. strugure necopt sau acru cu care țăranii își acresc ciorbele; 2. zeamă dintr’însul; 3. orice poamă acră. [Gr. mod. AGURIDA, din àguros, necopt].

agurídă f., pl. inuz. de, ca stafide, orĭ zĭ, ca cărămizĭ (mgr. și ngr. agurída, d. águros, crud; bg. agorída). Poamă crudă, strugurĭ cruzĭ. Prov. Părințiĭ mănîncă aguridă, și copiilor li se strepezesc dințiĭ, păcatele părinților cad asupra copiilor. S’a făcut agurida miere, s’a potolit cearta, s’aŭ împăcat dușmaniĭ.

aguridă, aguride s. f. (glum.) fetișcană, adolescentă