afuma [At: PSALT. SCH. 464/19 / Pzi: afum / E: lat affumare (= adfumare)] 1-2 vt A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva sau de a-i da o aromă. 3-4 vt A da cu fum pentru a distruge sau a alunga vietățile, în special, insectele. 5 vt (Îvp) A umple cu fum o încăpere, pentru a înlătura un miros urât. 6 vt (Îcp) A descânta cu fum. 7 vt A scoate fum. 8-9 vtr A (se) acoperi cu un strat de fum. 10-11 vtr A (se) înnegri de fum. 12 vr (D. mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă). 13 vt (Teh) A da sticlei o culoare fumurie (în procesul de fabricație). 14-15 vtr (Înv; d. trupuri) A parfuma cu fum de mirodenii. 16-17 vtr (Fig; fam) A (se) ameți (ușor) de băutură. 18 vr (Îvr) A fuma. 19 vt (Fig) A minți. 20-21 vtr (Pfm) A (se) îmbăta. afumát1 sn [At: DA / Pl: ~uri / E: afuma] 1-11 Afumare (1-11). afumát2, ~ă [At: DRĂGHICI, R. 140/9 / Pl: ~ați, ~e / E: afuma] 1-2 a (D. alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării sau al obținerii unei arome. 3 a Înnegrit de fum. 4 a (Pex) Îngălbenit de vechime. 5 a (D. mâncăruri) Cu gust neplăcut de arsură. 6 a (Fig; fam) Beat. 7 sf (Bot; reg) Strugure alb-gălbui-roșietic, cu pigment negru. AFUMÁ, afúm,
vb. I.
1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva.
2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦
Intranz. A scoate fum. Soba afumă.
3. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri de fum. ♦
Tranz. (
Tehn.) A da sticlei o culoare fumurie în procesul de fabricație.
4. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum (când începe să se ardă).
5. Refl. Fig. (
Fam.) A se îmbăta ușor; a se ameți. –
Lat. affumare (= adfumare).
AFUMÁT, -Ă, afumați, -te,
adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării.
2. Înnegrit de fum.
3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum.
4. Fig. (
Fam.) Amețit, turmentat; beat. –
V. afuma. AFUMÁT, -Ă, afumați, -te,
adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării.
2. Înnegrit de fum.
3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum.
4. Fig. (
Fam.) Amețit, turmentat; beat. –
V. afuma. AFUMÁ, afúm,
vb. I.
1. Tranz. (Cu privire la alimente, în special la carne sau la pește) A expune la fum, în scopul unei conservări mai îndelungate. Am afumat șunca.
2. Tranz. (Cu privire la un spațiu închis) A umple cu fum pentru a distruge vietățile stricătoare dinăuntru. Am afumat pivnița cu pucioasă. ◊ (Cu privire la un roi de albine) Afum albinele ca să mut roiul. ◊
Intranz. (Regional, despre lampă sau despre instalații de încălzit) A scoate fum. Soba afumă.
3. Tranz. A învălui în fum special (de mirodenii); a parfuma. Ne rămîne mîngîierea că nu am mințit conștiinței noastre afumînd cu miresme prefăcute niște idoli amăgitori. ODOBESCU, S. I 504. ◊
Absol. Am afumat în casă ca să dispară mirosul. ♦ (În descîntece, vrăji și superstiții, atribuindu-se fumului puteri miraculoase; complementul numește o persoană) A învălui în fum. De-abia i-a mai trece băietului istuia de spăriet, că mult păr îmi trebuia de la tine ca să-l afum. CREANGĂ, P. 33. ◊ (Cu construcție neobișnuită) Babele la noi gonesc pe necuratul afumînd pene prin casă. NEGRUZZI, S. I 66.
4. Tranz. A acoperi (intenționat sau nu) cu un strat de fum; a înnegri cu ajutorul fumului. Afumă o sticlă pentru a urmări eclipsa. ◊ Am iernat... Într-un bordei dărîmat; Picătura m-a picat, Crivățul m-a înghețat, Fumul că m-a afumat. TEODORESCU, P. P. 289. ◊
Refl. Cratița s-a afumat.
5. Refl. (Despre mîncări) A căpăta gust de fum (din cauză că vasul n-a fost bine expus la foc). S-a afumat laptele. ◊
Intranz. (Rar) Spăla, freca vasul, punea [laptele], îl fierbea, Păzind să n-afume ș-în foc să nu dea. PANN, P. V. II 149.
6. Refl. Fig. (Familiar, despre oameni) A se îmbăta ușor, a se ameți; a se chercheli. Voioșia lui și o ușoară clătinare a trupului arătau că se afumase destul de binișor. PAS, L. I 40.
AFUMÁT, -Ă, afumați, -te,
adj. 1. (Despre carne, pește etc.) Care a fost expus la fum în scopul conservării. Mihalachi se și întoarce c-o harchină de costiță afumată. VLAHUȚĂ, O. A. II 89.
2. Acoperit de fum, înnegrit. Erau, în circiuma joasă și afumată, mușterii mulți. PAS, L. I 90. Privea în păretele afumat, la umbra sa proprie. EMINESCU, N. 58. ♦ Îngălbenit de vechime. Dintr-un smoc de tărfăloage de moșie... scoase o hîrtie afumată pe care mi-a dat-o NEGRUZZI, S. I 186.
3. (Despre mîncări) Cu gust neplăcut de fum. Bucatele le-a făcut afumate, arse și sleite. CREANGĂ, P. 292.
4. Fig. (Familiar, despre persoane) Amețit de băutură; cherchelit. Era slobod de serviciu în ziua aceea și venea de la cîrciumă puțintel afumat. PAS, Z. I 50. Era afumat rău de tot în seara aceea. CARAGIALE, O. I 16.
AFUMÁ, afúm,
vb. I.
1. Tranz. A expune un aliment la fum, cu scopul de a-l conserva.
2. Tranz. A umple cu fum un spațiu închis pentru a distruge sau a alunga vietățile dinăuntru. ♦
Intranz. A scoate fum. Soba afumă.
3. Tranz. A învălui în fum (de mirodenii); a parfuma.
4. Tranz. și
refl. A (se) acoperi cu un strat de fum; a (se) înnegri cu fum.
5. Refl. (Despre mâncăruri) A căpăta gust neplăcut de fum.
6. Refl. Fig. (
Fam.) A se îmbăta; a se chercheli. –
Lat. affumare (= adfumare).
AFUMÁT, -Ă, afumați, -te,
adj. 1. (Despre alimente) Care a fost expus la fum în scopul conservării.
2. Înnegrit de fum.
3. (Despre mâncăruri) Cu gust neplăcut de fum.
4. Fig. (
Fam., despre oameni) Amețit de băutură, cherchelit. –
V. afuma.
afumá (a ~) vb.,
ind. prez. 3 afúmă
afumá vb., ind. prez. 1 sg. afúm, 3 sg. și pl. afúmă AFUMÁ vb. v. ameți, chercheli, fumega, îmbăta, turmenta. AFUMÁT adj. v. amețit, băut, beat, cherchelit, îmbătat, turmentat. afumá (afúm, afumát), vb. –
1. A expune la fum. –
2. A fumega, a scoate fum. –
3. A se ameți, a se chercheli.
Mr. afum.
Lat. affumāre (Pușcariu 35; Candrea-Dens., 679; REW 208; DAR);
cf. it. affumare,
prov.,
cat.,
port. afumar,
sp. ahumar.
Cf. fum.
Der. afumat,
adj. (amețit, cherchelit),
cf. Iordan, BF, VI, 160, și
can. ajumado; afumată,
s. f. (varietate de struguri); afumător,
s. n. (utilaj pentru producerea fumului în vederea liniștirii familiei de albine); afumătoare,
s. f.; afumătură,
s. f. (carne afumată).
A AFUMÁ afúm 1. tranz. 1) (alimente) A expune la fum în vederea conservării. 2) (încăperi, spații închise) A umple cu fum pentru a distruge sau pentru a alunga anumite vietăți. 3) A face să se afume. 2. intranz. (despre sobe, plite etc.) A scoate fum. /<lat. affumare A SE AFUMÁ mă afúm intranz. 1) (despre pereți, vase etc.) A se acoperi cu un strat de fum. 2) (despre mâncăruri) A căpăta gust și miros neplăcut de fum (în timpul preparării la foc). 3) fig. fam. (despre persoane) A se îmbăta ușor; a se ameți; a se chercheli; a se aghesmui. /< lat. affumare afumà v.
1. a pune la fum;
2. a strica prin fum (bucatele);
3. a fumega: soba afumă;
4. a tămâia: hârtie de afumat. [Lat. AFFUMARE].
afumat a.
1. pus sau ars la fum;
2. parfumat: odaie afumată cu smirnă;
3. acoperit cu fum, îngălbenit prin vechime: icoane afumate;
4. fumuriu: caprele sunt negre, roșcate, afumate;
5. pop.
afumat (cu luleaua), beat: era afumat rău nenea Ghiță CAR.
Afumați pl. numele unui sat în județul Ilfov: 2600 loc. Aci se dete în 1593 o bătălie în care Turcii fură bătuți de
Radu dela Afumați, ginerele lui Neagoe Basarab.
afúm, a
-á v. tr. (lat. affúmo, -áre, d. fumus, fum). Pun la fum: afum pește. Stric bucatele pin fum: aĭ afumat sarmalele. Parfumez cu fum mirositor: am afumat camera cu smirnă. Murdăresc cu fum: ai afumat tavanu. Fig. V. refl. Mă cam îmbăt.
afumát, -ă adj. Pus la fum. Stricat de fum (relativ la gust). Parfumat. Murdărit de fum: icoane afumate. Fig. Cam beat.
afuma vb. v. AMEȚI. CHERCHELI. FUMEGA. ÎMBĂTA. TURMENTA. afumat adj. v. AMEȚIT. BĂUT. BEAT. CHERCHELIT. ÎMBĂTAT. TURMENTAT. RADU DE LA AFUMAȚI, domn al Țării Românești (1522, 1522-1523, 1524, 1524-1525, 1525-1529). Fiul lui Radu cel Mare și ginere al lui Neagoe Basarab. A fost ales domn de către boieri. A dus o politică antiotomană și a luptat împotriva lui Mehmed beg, Vladislav III și Radu Bădica, pretendenți la scaunul domnesc, sprijiniți de Poartă, ca0e i-au întrerupt domnia. La îndemnul boierilor Craiovești, s-a supus Porții. Încercând să reia politica antiotomană, a fost ucis de boieri la Râmnicu Vâlcea, domnia fiind încredințată de către complotiști unui oarecare Basarab, pretins fiu al lui Neagoe Basarab. afuma, afum
v. r. a se îmbăta ușor; a se ameți
afumat, -ă, afumați, -te
adj. beat; amețit